Nastiusha’s Weblog

Parcă şi azi îmi răsună în minte melodia legendarului cîntec ,,Anii de şcoală”. Deşi au trecut doar trei ani de la finisarea liceului, amintirile legate de lecţiile desfăşurate pe băncile Liceului Teoretic ,,N.Donici” sunt încă vii şi deosebit de puternice.
   Cei care am fost cl.XII-A, promoţia anului 2005 – o mînă de oameni (12 la număr) am reuşit să trăim din plin clipele ce ni le-a oferit viaţa de liceu. Începînd de la fuga de lecţii (uneori), bătaia cu bulgări de zăpadă în ograda şcolii la vîrsta cînd atinsesem majoratul şi ceaiul fierbinte, care ne încălzea minţile şi servit în pauza dintre lecţii fără permisiunea directorului. Sunt o mulţime de momente memorabile, dacă voi  sta să mi le amintesc pe toate, păi, ar trebui să scriu o carte întregă. Aflată la trei ani distanţă de liceu, aceste amintiri îmi răscolesc sufletul ori de cîte ori privesc pozele sau îmi revăd cîte un coleg.
   Profesorii, marii noştri îndrumători în viaţă, de asemenea au lăsat amintiri plăcute. Deşi, la moment ni se păreau că unii dintre ei sunt severi şi cei mai mari duşmani posibili, acum îmi dau sau seama că ei ne doreau doar binele, un bine care peste ani să ne fie cu adevărat de folos.
  O plecăciune pînă la pămînt şi un respect profund îl am şi cred că şi foştii mei colegi îl au pentru diriginta noastră – doamna Natalia Artiom, un om cu inimă mare. În primul an de studii la Universitate chiar îi duceam lipsa. Mă simţeam nepunticiasă şi parcă aveam nevoie să-i cer sfatul sau parcă aşteptam involuntar lecţiile minunate de oră educativă.
   Ceilalţi profesori, în egală măsură, şi-au adus contribuţia la formarea mea profesională. De exemplu, lecţiile de limbă română predate de doamna Elena Guzun au fost o adevărată revelaţie pentru noi. Parcă mă văd şi acum stînd în prima bancă şi ascultînd vocea plăcută a profesoarei citind nuvelele lui Ion Druţă. Morala fiecărei nuvele au constituit şi sfaturile doamnei profesoare. ,,Luaţi şi învăţaţi, că o să vă trebuiască”, ne spunea mereu.
   Limba engleză a fost pentru mine cea mai mare descoperire. Doamna Zinaida Popa mi-a fost cel mai bun ghid în studierea acestei limbi, ca mai apoi să-mi văd visul american împlinit.
   Lecţiile de luni, le înceapeam alături de doamna Elena Coliba. Noi, guralivi, din fire trebuiam să ne mărturisim aproape toată lecţia activităţile de sîmbătă şi duminică, iar doamnei profesoare îi foarte greu să ne readucă la realitatea literaturii unuversale şi limbii latine.
   Geografia a fost cel mai uşor de asimilat. Doamna Maria Aştifeni a ştiut întotdeauna să inventeze noi metode de studiere – scheme, tabele şi ne îndemna să gîndim logic proiecte aplicate la nivel local – ceea ce mai tîrziu a avut urmări de succes.
   Iar doamna Nina Burduja a fortificat în noi sentimentul de patriotism prin cunoaşterea istoriei ţării noastre. Cu o deosebită îndemînare ne povestea în detalii primul şi al doilea război mondial şi tangenţele acestora cu Moldova. Chiar şi acum pot să redau cauzele izbucnirii primului război mondial!
    Fizica, chimia şi informatica au fost un coşmar pentru mine, de aceea mi-am ales profilul umanist. Însă domnul Valeriu şi doamna Ludmila Duhlicher, doamna Vera ????
au făcut ca lecţiile respective să fie cu mult mai interesante şi productive.
  Lecţiile de biologie au rămas în memorie datorită experienţelor personale ale domnului Sergiu Dabija. De fiecare dată cînd se ivea vreo ocazie, dumnealui nu întîrzia să ne povestească despre pescuit, creşterea plantelor şi alte chestii derizorii.
  ,,O minte sănătoasă, într-un corp sănătos” este motto-ul ce ni-l amintea mereu doamna Raisa Dabija – Dumnezeu să o odihnească în pace! Lecţiile de educaţie fizică erau o relaxare a minţii, în schimb un efort maxim al corpului.
   Nu pot să-l trec cu vederea pe domnul director. Domnul Andrei Zgîrcu – un profesor demn de postul pe care îl deţine, a ştiut întotdeauna să păstreze disciplina şi buna educaţie în liceul nostru.
   Pînă la urmă, fiecare profesor, în dependenţă de obiectul predat a putut să se indentifice şi să creeze în minţile noastre modele de urmat.
  La fiecare lecţie trebuiam să facem cîte o şotie, chiar dacă peste ani ni se pare neînsemnată, iar profesorii au constituit un element foarte important pe acest fundal al vieţii de liceu.
   Anii de şcoală ne-au dat tot ce aveam nevoie ca să fim fericiţi în perioada de trecere de la copilărie la maturitate. Anii de şcoală sunt anii fără griji, fără mari probleme, iar temele pe acasă şi cîte un 2 obţinut fără voia noastră – sunt cîteva din micile neplăceri pe care le aveam atunci.
    Anii de şcoală au fost locul şi timpul cînd am simţit primii fiori ai dragostei, cînd mi-am legat primele prietenii, cînd născoceam diverse activităţi de distracţie (8 Martie, Anul Nou, TVC) şi fiecare însoţite de sentimente de bucurie, de împăcare a sufletului zbuciumat la acea vreme.
    Recunosc, cu toată sinceritatea că mi-i dor de anii de şcoală. Mi-i dor de colegi, de profesori, de obiectele pe care le învăţam în şcoală. De-ar fi după puterea şi dorinţa noastră, aş da totul ca să fiu încă o dată cl.XII. Anume ultimul an de liceu a fost punctul culminant – o serie de manifestări, BAC-ul – trebuie să le trăieşti cu adevărat ca ulterior să le duci  lipsa.
    Însă, timpul necruţător fiind, ne presează să ne alegem fiecare calea vieţii, iar anii de şcoală rămîn în urmă…Rămîn în urmă cu toate clipele minunate şi emoţiile trăite, care niciodată nu se vor repeta. Parcă şi azi îmi răsună în minte melodia legendarului cîntec ,,Anii de şcoală”…